Când ne-am despărțit la cârciumă i-am zis că trecem a doua zi pe la el…

Nerăbdător, apare pe la amiază în fierărie vesel nevoie mare și fără toiagul din Belgia pe care-l avea ieri. De data asta are baston facut dintr-o țeavă de fier.

Mă așez lângă el pe niște buturugi… după câteva vorbe pe care el abia mi le aude – eu abia i le înțeleg, își demontează baston-ul, își potrivește degetele pe cele șase găuri pregătite din timp pe țeava de fier, și printre zgomotul de fierărie și de gater, încep să înțeleg o doină de fluier.

De cântatul la fluier știam de ieri; azi îmi spune de țările pe unde a fost în concerte, de pozele de pe panoul de la scoală, ba chiar are una și la căminul cultural din Câmpulung Moldovenesc, dar nu știe sigur dacă acolo. Sigur e că dinții pe care nu-i mai are îl cam împiedică să mai cânte la fluierele lui cele mai dragi, unul cu două țevi și încă două vechi de două secole…

Ne-adunăm tot grupul în jurul unei buturugi cu slană, brânză, ceapă și pâine coaptă hotărâți să mergem apoi la un recital de fluier în curtea lui moș Ilie Drutcă din Vatra Moldoviței, Comuna Paltinu.