despre „social photographers”

… si aproape ca nu mai suport amalgamul de superficialitate si supraevaluare personala a activistilor fotografi de pe la noi.

Unii mai talentati, altii mai muncitori, dar aproape toti laolalta evaluati dupa cantitatea de like-uri pe facebook, dupa vorbele frumoase si mai tot timpul nesincere ale retelelor sociale ce si-au cladit in jurul lor. Poate ca sunt si  incurajati si promovati ca artisti fotografi de comerciantii domeniului al caror scop e consumatorimul (absolut normal) si mai putin calitatea modului de promovare ales.

Sigur, nu pun la socoteala aceasta fotografii care isi alimenteaza pasiunea, numele si traiul prin calitatea lucrarilor si a proiectelor pe care le fac. Si sunt dintre acestia destui. Daca ii urmaresti pe Virgiliu, pe Cosniceru pe Galmeanu, pe Moiceanu sau pe Onisor clar ai ce invata.

Nu despre acestia e vorba, ci despre acei care s-au inghesuit in prima linie, alegand subiecte inedite sau populare, in general nud sau mizeria sociala, afisata in compozitii deseori plagiate sau fara pic de identitate. Ori acestia, afisati in fata unui public needucat si construit in comunitatile sterile ale mediilor de socializare, fireste ca o sa placa. Cum sa nu dai „Like” la o tzatza a tipei ce-ai vazut-o ieri pe Lipscani.

Poate cele cateva procente de consumatori de fotografie de calitate de la noi, sunt supusi unui efort extraordinar. Sa gasesti o fotografie buna inseamna sa te intoxici mai intai cu o grozavie de imagini goale si insotite de comentarii risipitoare doar de timp, in schimbul carora nu primesti nimic, poate putin dezgust.

Restul, probabil 80%, sunt in mare parte fotografi aspiranti sau prieteni ai fotografilor din linia asta intai a demagogiei artistice, care din diverse motive: de la lipsa de educatie artistica pana la ceaiul baut cu „artista”,  ridica pe un piedestal deloc credibil pe acesti „social photographers”.  In paralel cu aceasta, ravnesc si ei la acelasi piedestal, unii chiar crezand ca sunt acolo, altii imaginand proiecte incredibile, uitand ca in spatele unei desavarsiri (artistice, profesionale, sociale, etc) sta de fapt, un efort imens. Un efort de invatare, de studiu, de autocunoastere, de exercitiu, de obiectivitate in autoevaluare. Dar cine mai este dispus sa investeasca atata timp in asa vremuri a vitezei, in asa mediu care iti permite sa arzi etapele desavarsirii. Daca vreti, oricare dintre voi poate vernisa intr-o saptamana o expozitie de fotografie, care sa stranga sute de participanti virtuali si poate cateva zeci de oameni in sala.

Inainte sa sari din scaun catre o asa planificare, stai si gandeste-te la ce ai de oferit privitorului, ce oferi in schmbul timpului ce ti-l aloca. E doar o chestiune de bun simt.

8 thoughts on “despre „social photographers”

  1. Ma bucur sa citesc ca nu sunt singura in revolta mea fata de „maestrii fotografi”. Daca o poza nu-mi transmite ceva in plus fata de calofilie, undeva s-a gresit.

  2. dupa ce articolu` asta o sa devina manifestu fotografului bine intentionat, sa`i faci o poza si sa`l pui in rama. 😀

  3. …. delicios… pseudo critici de fotografie dau cu pietre in pseudofotografi si pun la indoiala dreptul nostru la libera opinie… delicios…

  4. Ovidiu nu este un pseudocritic de fotografie, este un fotograf.
    Daca ar fi sa dea cu pietre, ar fi colorate!

  5. Ca intotdeauna un copac are si craci uscate. Auzi ? Da nu vi se pare ca pe la noi s-au cam uscat copacii si au ramas doar cateva frunze verzi si fructe pe jos ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *